Intră acum și în grupul de
Incidentul a avut loc, duminică seara, în jurul orelor 21:40, în timp ce tânărul se afla la volanul unui autoturism care se deplasa pe DN 2E, în interiorul comunei Horodnic de Sus, judeţul Suceava.
Conform cercetărilor efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, după producerea accidentului, s-a stabilit că totul s-a petrecut pe fondul lipsei de experienţă a conducătorului auto coraborată cu viteza excesivă cu care se deplasa autoturismul, toate acestea ducând la pierderea controlului asupra direcţiei de mers, pătrunderea pe contrasens şi apoi oprirea în şanţul de pe marginea drumului.
Viteza a fost atât de mare încât în traiectoria sa, maşina a distrus nu mai puţin de trei podeţe aflate în faţa gospodăriilor de pe marginea drumului, iar mai mult, două tinere aflate pe o bancă în faţa unei curţi au fost pur şi simplu luate pe sus de către maşina scăpată de sub control.
În urma impactului, şoferul maşinii a fost transportat în stare gravă la spital, iar ceilalţi doi pasageri, tineri cu vârsta de 22 şi respectiv 18 ani, din aceeaşi localitate au suferit doar răni uşoare.
Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele două victime nevinovate care stăteau pe bancă, o tânără de 22 de ani şi una de 21 de ani, transportate de urgenţă cu ajutorul ambulanţelor la spital şi care au rămas internate în urma leziunilor severe suferite.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea tragerii la răspundere a conducătorului auto.
Intră acum și în grupul de