Intră acum și în grupul de
În perioada 6-8 mai a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a XVI-a ediție a European Exhibition of Creativity and Innovation EUROINVENT, care s-a desfășurat la Iași.În cadrul evenimentului, participanții au prezentat 600 de invenții şi proiecte de cercetare, cu autori din 34 de țări: Malaysia, Angola, Argentina, Australia, Bulgaria, Belgia, Cambogia, Canada, China, Croația, India, Indonesia, Iran, Japonia, Korea, Lebanon, Macau, Macedonia, Moldova, Noua Zeelandă, Portugalia, Arabia Saudită, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Marea Britanie și altele. Salonul este organizat de Forumul Inventatorilor Români (FIR), asociație profesională care sprijină, stimulează, dezvoltă și valorifică creativitatea din punct de vedere științific, tehnic și artistic.
Lista participanţilor naţionali a inclus universităţi, institute de cercetare consacrate și companii, care și-au prezentat cele mai bune produse și invenții, evaluate de un juriu internaţional, coordonat de Mohd Mustafa Al Bakri ABDULLAH, de la Universitatea Perlis, Malaysia, şi Ljiljana PEDISIC, preşedintele Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.
La această ediție a EUROINVENT, Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur și două de argint, după cum urmează:
Medalia de aur pentru invenția Hybrid system for improving the energy efficiency of photovoltaic panels
Milici Laurențiu-Dan, Pavăl Mihaela, Atănăsoae Pavel, Nițan Ilie, Ungureanu Constantin, Iavorschi Eugen, Alisavetei Irina, Tuduriu Constantin Cornel
Medalia de aur pentru invenția System for increasing the quality of sleep
Popa Valentin, Bejenar Ciprian, Milici Laurențiu-Dan, Dimian Mihai, Ungureanu Constantin, Pavăl Mihaela
Medalia de argint pentru invenția Method and system for limiting the load curve
Bejenar Ciprian, Bejenar Marian, Milici Laurențiu-Dan, Pentiuc Radu-Dumitru, Atănăsoae Pavel, Popa Cezar-Dumitru, Pop Teodor, Ifrim Visarion
Medalia de argint pentru invenția Method for actuating springs made of shape memory materials
Bejenar Ciprian, Bejenar Marian, Popa Valentin, Dimian Mihai, Milici Laurențiu Dan, Rață Mihai, Afanasov Ciprian, Ungureanu Constantin
Menționăm și faptul că cele patru invenții ale echipelor USV au primit medalii de aur din partea lui Eddie Shih, director de dezvoltare internațională al WIIPA – World Inventors and Intellectual Property Associations.
De asemenea, premiul special al Salonului Euroinventa fost acordatinvenției Hybrid system for improving the energy efficiency of photovoltaic panels.
Intră acum și în grupul de