Intră acum și în grupul de
La propunerea Facultății de Medicină și Științe Biologice, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a decis acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, anunță instituția academică suceveană.
Potrivit sursei citate, universitarul Viorel Jinga este o personalitate remarcabilă, cu o activitate didactică, medicală și de cercetare recunoscută pe plan național și internațional.
Specialist și medic primar în urologie, la Clinica de Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București, profesorul Jinga face parte din mai multe societăți științifice și profesionale naționale și internaționale, dintre care amintim: Asociația Română de Urologie, Societatea Europeană de Ultrasonografie, Asociația Europeană de Urologie, Societatea Internațională de Urologie și Asociația Americană de Urologie. Cercetător de prestigiu, domnia sa a contribuit, printre altele, la caracterizarea genetică a tumorilor renale și a markerilor biologici în cancerul de prostată. Rezultatele cercetării realizate în colaborare cu parteneri internaționali au fost publicate în reviste științifice de renume, precum: „Nature”, „Nature Genetics”, „Clinical Cancer Research” și „New England Journal of Medicine”. În plus, profesorul Jinga are o vastă experiență administrativă, ocupând, de-a lungul anilor, diverse funcții: șef de secție, director medical, prodecan, prorector și rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, funcție pe care o deține din anul 2020.
Decernarea celei mai înalte distincții academice domnului profesor univ. dr. Viorel Jinga reprezintă o expresie a recunoașterii pentru susținerea dezvoltării programelor de studiu în domeniul Sănătate și a infrastructurii din cadrul Facultății de Medicina si Științe Biologice, se arată în comunicat.
USV subliniază că Viorel Jinga s-a implicat în transformarea a nouă secții și compartimente ale Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava în secții clinice universitare, fapt care a făcut posibilă transformarea spitalului sucevean în spital clinic, precum și în inițierea demersurilor de transfer a Ambulatoriului de specialitate Căi Ferate Suceava din cadrul Spitalului Clinic CFR Iași către USV.
Totodată, evenimentul marchează un pas important în consolidarea relațiilor de colaborare pe plan academic, medical și de cercetare dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc joi, 20 iunie a.c., de la ora 11:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt”.
Intră acum și în grupul de