Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a mulțumit, luni, la finalul Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava tuturor celor care au făcut posibilă această lucrare, dar în special IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, IPS Calinic a mulțumit IPS Teodosie pentru slujire, dar și pentru exorcizarea văzduhului.
„Nu știu cât de mult ați avut nevoie frățiile voastre de exorcisme, dar natura, să fiți încredințați, că are nevoie de astfel de exorcisme”, a spus ierarhul.
IPS Calinic a mulțumit și PS Ignatie, episcop al Hușilor, pentru slujire și cuvânt de înțelepciune, iar PS Nechifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ca delegat al IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a mulțumit pentru împreuna slujire, dar a mulțumit și IPS Teofan pentru că prin delegatul înalt și-a făcut simțită prezența aici.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a mulțumit și PS Damaschin, episcop vicar pentru slujire și i-a transmis și mulți ani cu sănătate și sporite împliniri, fiind ziua lui de naștere.
IPS Calinic a mulțumit totodată și părintelui vicar, părinților consilieri, părinților exarhi, părinților protopopi, părinților stareți și maicilor starețe, părinților și maicilor din mănăstiri, părinților din parohii, autorităților centrale, județene și locale.
Intră acum și în grupul de