IPS Calinic speră că noile conduceri alese la Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava vor fi alături de Biserică precum Gheorghe Flutur și Ion Lungu


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, și-a exprimat, luni, la finalul Sf. Liturghii oficiate la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava că noii aleși în conducea Consiliului Județean Suceava și Primăriei Suceava vor fi alături de biserică.

IPS Calinic a adus „respectuoase mulțumiri” Guvernului României, respectiv Ministerului Dezvoltării care prin CNI a făcut posibilă continuarea, fără întrerupere, a lucrărilor de restaurare și consolidare a întregului ansamblu monahal, Secretariatului de Stat pentru Culte care a onorat cererile de finanțare ale parohiilor și mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu șantiere în plină desfășurare și nu în ultimul rând, Consiliului Județean, Prefecturii și Primăriei municipiului Suceava care au susținut proiectele.

„Indiferent pe ce treaptă politică vor fi actualul președinte al Consiliului Județean, domnul Gheorghe Flutur și actualul primar, domnul Ion Lungu, recunoștința mea va fi una permanentă pentru că de patru ani de zile acești doi oameni ne-au susținut de fiecare dată când le-am solicitat ajutorul”, a spus arhiepiscopul.

Ierahul speră că aceeași atenție vor avea și noii aleși.

„Nădăjduim și avem încrederea în Prea Milostivul Dumnezeu că urmașii excelențelor lor vor avea în atenție comunitatea, respectiv Biserica”, a spus IPS Calinic.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a anunțat că, în sfârșit, Comisia Monumentelor a acreditat continuarea lucrărilor la parcarea din zona apropiată Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, a aprobat construirea unui altar de vară ca să nu se mai slujească pe scenă, a aprobat construirea unui muzeu, iar cel de-al patrulea proiect aprobat este Casa Crimca, o casă care are în atenție o abordare socială.

„Prin cele multe, aș spune eu, binecuvântate de Dumnezeu se numără și începerea construirii noului cămin pentru bătrâni în apropierea Mănăstirii Teodoreni, așă că cei care doriți să vă înveșniciți prin actul creator o puteți face”, a spus ierarhul.


Intră acum și în grupul de