Coaliția „Votez pentru Sănătate” a organizat o dezbatere publică la Suceava în cadrul campaniei de mobilizare prin care se solicită alocarea a 9% din PIB pentru Sănătatea Nouă


Intră acum și în grupul de

Coaliția „Votez pentru Sănătate” a organizat o dezbatere publică în Suceava, atrăgând autorități locale și regionale, precum și un stand de informare pentru publicul larg. Evenimentul face parte din campania de mobilizare publică „Votez pentru Sănătate”, prin care se solicită alocarea a 9% din PIB pentru Sănătatea Nouă.

În cadrul dezbaterii, reprezentanți ai autorităților locale și regionale din regiunea Suceava-Botoșani, ai pacienților și medicilor, precum și membri ai Coaliției au discutat despre mecanismele de alocare bugetară pentru serviciile de sănătate la nivel local. Temele abordate au inclus soluții alternative de finanțare, infrastructura în sănătate, provocările pacienților, rolul medicinii primare și provocările personalului medical din spitalele locale.

Radu Gănescu, Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a declarat:

„Pacienții români au nevoie să simtă că au parte de îngrijiri la standarde europene, indiferent că vorbim de pacienții din București, Suceava sau din alte localități din România, din mediul urban sau rural. Am considerat important să înțelegem cu ce se confruntă în mod real pacienții, medicii, reprezentanții spitalelor, farmaciștii și să găsim soluții împreună cu autoritățile locale, pentru o Sănătate Nouă pentru pacienți.”

Dan Zaharescu, Director Executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, a adăugat:

„Această inițiativă este esențială pentru a fi siguri că următorii 4 ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta și mai mult pacienții români. Milităm pentru găsirea unor soluții și mai ales pentru acces la inovație medicală, la tratamente de ultimă generație, salvatoare de vieți, pentru toți pacienții români.”

La eveniment au participat și:

Teodora Munteanu, Viceprimar Suceava

Vasile Tofan, Vicepreședinte Consiliul Județean Suceava

Florin Sinescu, Subprefect Suceava

Ec. Victor-Cristi Bleorțu, Director General Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Suceava

Carmen Horodincu, Inspector Superior Direcția de Sănătate Publică Botoșani

Dr. Sorin Hâncu, Președinte Colegiul Medicilor Suceava

Dr. Constantin Didi Moșneguțu, Președinte Colegiul Medicilor Botoșani

Farm. Alecsandra Achiței, Vicepreședinte Colegiul Farmaciștilor Suceava

Farm. Maricica Cazacu, Președinte Colegiul Farmaciștilor Botoșani

Dr. Lăcrămioara Mercore, Președinte Asociația Județeană a Medicilor Generaliști Suceava

Pe 27 iunie, a fost organizat un stand de informare în centrul comercial Iulius Mall Suceava, unde publicul a putut afla detalii despre demersul Coaliției și a experimentat ce ar însemna o Sănătate Europeană printr-o experiență VR. Evenimentul de la Suceava este al șaselea dintr-o serie de 9 dezbateri regionale și locale.

Situația din România privind finanțarea sănătății este următoarea:

Finanțarea sănătății din surse publice este de 4,5% din PIB în 2024, în timp ce media europeană este de 9%.

Rata mortalității prin cauze tratabile și evitabile în România este mult peste mediile UE.

Speranța de viață a românilor este a treia cea mai scăzută din UE, fiind de 75,3 ani comparativ cu media europeană de 80,7 ani.

99% dintre români consideră că sănătatea trebuie să fie o prioritate pe agenda publică.

Principiile cheie ale campaniei Votez pentru Sănătate includ:

Alocarea a 9% din PIB pentru sănătate.

Eficientizarea și transparentizarea finanțării sănătății.

Abordare proactivă și multianuală a finanțării sănătății.

Acces timpuriu la prevenție, diagnostic și tratament inovativ.

Digitalizarea sănătății.

Redefinirea și valorizarea rolului personalului medical și farmaciștilor.

Coaliția Votez pentru Sănătate își continuă eforturile pentru a aduce în prim-plan necesitatea unei finanțări adecvate și a accesului la servicii de sănătate de calitate pentru toți românii.


Intră acum și în grupul de