Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs, luni dimineața, pe DN 2 în zona localității Cumpărătura.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în accident au fost implicate o autocisternă și un autoturism care tracta o platforma cu un alt autoturism..
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Sunt implicate o autocisternă și un autoturism care tracta o platforma cu un alt autoturism.
Din accident au rezultat șase victime, una din autotren, conștientă, transportată la spital.
În autoturism se aflau 5 persoane, toate încarcerate și inconștiente. Din nefericire, toate persoanele din autoturism, trei adulți si doi minori, au fost declarate decedate.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Suceava-Fălticeni, în afara localității Cumpărătura, județul Suceava, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism, o platformă care transporta un autovehicul și o autocisternă încărcată cu ciment. Potrivit primelor date, patru persoane au suferit leziuni, două dintre ele fiind încarcerate.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 08:00.
Intră acum și în grupul de