Un barbat de 61 de ani a murit, dupa ce s-a rasturnat cu camionul in albia unui parau (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 61 de ani, şoferul unui autocamion tip rabă, şi-a pierdut luni seară viaţa după ce s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea în albia pârâului Humorel.

Incidentul a fost semnalat prin 112 de alţi şoferi participanţi la traficul rutier pe DJ 177 pe raza localităţii Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava, în jurul orei 19:30.

Pentru scoaterea conducătorului auto din cabina autocamionului s-au prezentat la faţa locului atât Garda de intervenţie Gura Humorului cât şi Detaşamentul de pompieri Suceava cu un echipaj de descarcerare.

Conform datelor oferite de Biroul de presă din cadrul ISU Suceava, “intervenţia a fost deosebit de dificilă, pentru executarea operaţiunilor de descarcerare fiind necesară folosirea unui escavator precum şi a unui utilaj tip volă”.

După aproape o oră de eforturi susţinute, echipajele de intervenţie au reuşit să scoată trupul neînsufleţit al şoferului din cabina autocamionului, după care a fost predat organelor abilitate, iar cercetările au fost preluate de către poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul.

UPDATE:

Cercetările efectuate de către poliţiştii chemaţi la faţa locului au relevat faptul că victima este angajată şofer la o societate comercială, cu profil construcţii, din Bucureşti – sucursala Frasin. În momentul producerii accidentului, bărbatul conducea autospecializata basculantă, iar din cauza neatenţiei la efectuarea manevrei de întoarcere prin mers cu spatele, a ieşit de pe partea carosabilă, a ajuns cu puntea spate a autovehiculului pe o suprafaţă de teren neconsolidată, pe marginea din dreapta a albiei pârâului ,,Humorel’’. Aceasta s-a surpat sub greutatea autovehiculului, fapt ce a determinat răsturnarea acestuia în albia pârâului şi a căzut de la o diferenţă de nivel de circa 7 m.


Intră acum și în grupul de