Pohta ce-a pohtit. Ion Lungu și-a trecut controversatul proiect prin care municipiul va primi 20 de ha de la Stațiunea de Cercetări Agricole pentru a le preda Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava a aprobat, joi, în ședință extraordinară, controversatul proiect de hotărâre propus de Ion Lungu prin care Primăria Suceava cere 20 de ha de teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole pe care să îl transfere în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

19 din cei 22 de consilieri locali au votat pentru, consilierii USR Teodora Munteanu și Lorena Buburuzan s-au pronunțat împotrivă, iar consilierul local liberal Mihai Flutur, director în cadrul Stațiunii de Cercetări Agricole, nu a votat.

Mihai Flutur a încercat să le explice colegilor din Consiliul Local că nu este bine să se transfere respectivul teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților arătând că arhiepiscopia deține 14 hectare de teren pe partea dreaptă a drumului spre Bosanci pe care cultivă porumb și s-a întrebat de ce nu poate folosi acel teren pentru proiectul pe care dorește să îl facă. El a mai spus că Arhiepiscopia cere 20 de ha pentru proiect în condițiile în care Casa Poporului este pe 10 hectare. Totodată, Mihai Flutur a reamintit că o lege prin care se transferau cele 20 de hectare de teren a fost declarată neconstituțională anul trecut pentru că cercetarea agricolă este prioritate națională, apreciind că acum se încearcă să se facă același lucru, dar prin alte mijloace.

Ion Lungu a explicat că acum metoda prin care se dau cele 20 de hectare este prin Hotărâre de Guvern care va transfera terenul municipiului Suceava și care, la rândul său, îl va transfera Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Consilierul liberal Mihai Flutur a spus că ar fi fost perfect de acord cu transferul celor 20 de hectare de la stațiune dacă pe terenul respectiv se construiau case pentru tineri sau se făceau alte investiții care să ducă la dezvoltarea municipiului și a reamintit că un teren obținut de Arhiepiscopie tot prin Hotărâre de Guvern pentru cimitirul din Ițcani este pârloagă, iar locuitorii din Ițcani își îngroapă morții la Burdujeni.

Viceprimarul Teodora Munteanu a arătat că transferul terenului se face pentru o investiție a Arhiepiscopiei din care doar o parte este destinată publicului și a spus că vota cu ambele mâini dacă terenul era folosit în scopul dezvoltării orașului.

Consilierul USR Lorena Buburuzan a prezentat în ședință motivele pentru care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea prin care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților primea 20 de ha de teren și a subliniat că, în primul rând, unul dintre argumente este că nu se justifică transferul terenului din proprietatea statului pentru acel asamblu arhiepiscopal.

Cu toate argumentele prezentate de aceștia, consilierii locali au votat în favoarea proiectului prezentat de Ion Lungu.

Reamintim că în 14 aprilie 2024 IPS Calinic i-a cerut premierului Marcel Ciolacu 20 de hectare de teren arătând că se confruntă cu lipsa unei suprafețe de teren necesare construirii unui ansamblu arhiepiscopal, pentru a da curs unui firesc istoric și unei fundamentale nevoi privind viața Bisericii și a comunităților din Bucovina.

La sesizarea președintelui Klaus Iohannis, în urmă cu un an Curtea Constituțională a României a constatat că legea aprobată de Parlament prin care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților primește 20 de ha de teren de la Stațiunea de Cercetări Agricole este neconstituțională.


Intră acum și în grupul de