Municipalitatea suceveana reporneste razboiul cu „piratii” din taximetrie (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conducerea administraţiei publice locale sucevene reporneşte războiul cu “piraţii” din rândul taximetriştilor precum şi al celor care se ocupă cu transportul de călători cu ajutorul maxi-taximetrelor.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri la sediul Primăriei Suceava, viceprimarul municipiului reşedinţă de judeţ, Lucian Harşovschi, a spus că noile reglementări aduse legii transportului ilegal de persoane vine în ajutorul administraţiilor publice locale, iar în perioada următoare vor fi făcute numeroase controale în vederea eliminării pe cât posibil a fenomenului.

“Noi am făcut şi înainte controale şi am dat peste 50 de amenzi, unele contestate în instanţă, dar care au fost câştigate de către Primărie, iar seria controalelor va continua. Acum,, cuantumul amenzilor a crescut şi credem că nimeni nu îşi poate permite să achite amenzi foarte mari în loc să achite taxe mai mici pentru intrarea în legalitate”, a declarat Lucian Harşovschi.

În acelaşi timp, viceprimarul municipiului a anunţat că va fi supus dezbaterii în prima şedinţă a deliberativului local un proiect de hotărâre prin care “este interzisă staţionarea sau parcarea autovehiculelor pe spaţii de parcare amenajate şi semnalate corespunzător dacă distanţa până la domiciliul legal este mai mare de 500 de metri”.


Intră acum și în grupul de