Președintele ATOP Suceava anunță că Laboratorul de Medicină Legală Suceava primește de la CJ fonduri pentru achiziția aparaturii necesare pentru testele privind consumul de droguri


Intră acum și în grupul de

Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Suceava, consilierul județean liberal Tudor Plăcintă, a salutat, joi, alocarea de Consiliul Județean Suceava a sumei necesare pentru dotarea Laboratorului de Medicină Legală Suceava cu aparatură pentru determinarea prezenței drogurilor în probele de sânge.

Tudor Plăcintă a spus că ATOP Suceava a înaintat în prima parte a anului solicitarea pentru ca CJ Suceava să finanțeze dotarea LML Suceava cu aparatura necesară efectuării analizelor pentru probele de sânge în cazul persoanelor susceptibile că ar fi consumat substanțe interzise.

El a arătat că în ședința de joi, CJ Suceava alocat suma de 1,3 milioane de lei pentru achiziția respectivelor aparate necesare LML Suceava.

„Având aceste aparate la LML Suceava rezultatele vor putea să fie oferite în decurs de 24 de ore”, a spus președintele ATOP Suceava.

El a menționat că este important ca persoanele care au consumat droguri și s-au urcat la volan să fie identificate și sancționate întrucât reprezintă un real pericol pentru siguranța publică, dar că în același timp și șoferii care nu au încălcat legislația să nu fie privați de dreptul de a conduce și să li se ofere cât mai rapid rezultatul testării.


Intră acum și în grupul de