Accident mortal la Sadova după o coliziune între o motocicletă și un autoturism


Intră acum și în grupul de

O persoană a murit, marți dimineața, într-un accident rutier produs pe raza comunei Sadova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, o coliziune între un autoturism și o motocicletă s-a produs pe raza comunei Sadova.

În urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită și a fost găsită de salvatori în stop cardio-respirator.

Echipajele medicale și paramedicale au aplicat manevre de resuscitare, fără succes, fiind declarat decesul.

Pe motocicleta care a intrat în coliziune cu un autoturism se aflau două persoane.

Motociclistul a derapat și a intrat pe sensul opus de mers, iar în cădere a atins două autovehicule.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD și cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de