Intră acum și în grupul de
Compartimentul de Stimulatoare Cardiace al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost inclus, de luni, 15 iulie pe lista spitalelor finanțate direct de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin Programul Național de Boli Cardiovasculare – Stimulatoare Cardiace, a anunțat managerul SCJU Suceava, dr. Alexandru Calancea.
Înființat pe 25 octombrie 2023, compartimentul a realizat până în prezent 100 de proceduri, fiecare intervenție având un cost mediu de aproximativ 5.000 RON, acoperit integral din fondurile spitalului. Conducerea spitalului intenționează să crească numărul de proceduri minim invazive cardiace, ajustând resursele umane și financiare în funcție de necesitățile pacienților.
În urma creșterii cererii pentru aceste proceduri, spitalul plănuiește extinderea Compartimentului de Stimulatoare Cardiace prin înființarea unui nou compartiment de proceduri cardiace minim invazive – Compartimentul de Electrofiziologie. Aici vor fi realizate ablații pentru tulburările de ritm și de conducere.
În prezent, se desfășoară licitația pentru alcătuirea documentației necesare în faza DALI a proiectului.
„Dorim dezvoltarea acestui compartiment de stimulatoare cardiace, prin înființarea în cel mai scurt timp a unui nou compartiment de proceduri cardiace minim invazive și anume Compartimentul de Electrofiziologie, unde se vor efectua proceduri de ablații pentru tulburările de ritm și de conducere”, a spus managerul SCJU Suceava.
Dr. Alexandru Calancea, managerul spitalului, a subliniat importanța acestei dezvoltări pentru a asigura o îngrijire mai bună și mai accesibilă pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare din regiune.
Intră acum și în grupul de