Administratorul și directorul de transport de la firma ce deținea camionul din cazul accidentului cu cinci morți de la Cumpărătura provocat de un șofer ucrainean, anchetați pentru ucidere din culpă


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunțat, marți, că prin ordonanța din data de 15.07.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au extins urmărirea penală faţă de o persoană juridică, cu obiect principal de activitate „transport de mărfuri” şi două persoane fizice, respectiv administratorul şi managerul de transport ai societății amintite anterior pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor”, și „ucidere din culpă”.

Potrivit datelor din ancheta procurorilor, în data de 1 iulie 2024, în calitate de operator de transport rutier de mărfuri în traficul rutier național și international, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, în nume personal, cât și prin persoanele cu funcție de răspundere din cadrul acestei societăți, respectiv administratorul și managerul de transport, deținătoare de vehicule, nu și-au îndeplinit atribuțiile stabilite prin actele normative din domeniul transporturilor, în ceea ce privește verificarea condițiilor tehnice de securitate și nu și-au îndeplinit obligațiile impuse prin normele anterior menționate referitoare la efectuarea reparațiilor și intervențiilor tehnice necesare, constând în verificarea și înlocuirea periodică a anvelopelor uzate la ansamblul rutier de vehicule compus din autoutilitara şi semiremorcă condus la data de 01.07.2024, ora 06:28, de un alt inculpat din dosar.

Anchetatorii spun că această inacțiune a condus la uzura excesivă a anvelopelor autoutilitare și explozia anvelopei din partea stângă față a autoutilitarei, schimbarea direcției în mod brusc, fără a mai putea fi redresat și pătrunderea pe sensul opus de circulație unde a intrat în coliziune cu ansamblul rutier de vehicule, compus din autoturism şi platformă care tracta un alt autoturism, condus regulamentar pe sensul de deplasare localitatea Cumpărătura către municipiul Suceava, în urma căruia a rezultat decesul a cinci persoane, toate aflate în interiorul autoturismului care realiza activitatea de tractare.

Cercetările în prezenta cauză au fost efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Rutier şi Biroul Rutier, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.


Intră acum și în grupul de