Intră acum și în grupul de
Joi dimineaţă cadrele medicale de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava au fost nevoite să-i scoată din genunchi, unui tânăr de 23 de ani din municipiul Suceava, un cui de 9 cm lungime.
Persoana accidentată s-a prezentat în faţa medicilor suceveni, în jurul orelor 09:00 la mai puţin de 60 de minute distanţă faţă de ora la care începuse serviciul.
Tânărul este angajatul unei societăţi comerciale de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ iar în timp ce se afla la muncă şi manevra un pistol pneumatic de bătut cuie, s-a împiedicat de furtunul pistolului, acesta descărcându-se în mod accidental în genunchiul stâng al băiatului.
Transportat de urgenţă la spital de către colegii săi, tânărul a fost suspus unei intervenţii chirurgicale prin care medicii i-au extras cuiul de nouă cm lungime, din genunchi.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava alături de inspectorii din cadrul ITM Suceava sub aspectul producerii unui accident de muncă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Intră acum și în grupul de