Intră acum și în grupul de
Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți a obținut, în anul școlar 2023-2024, cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la Examenul de Bacalaureat și la fazele naționale ale olimpiadelor școlare, reconfirmându-și deviza: “tradiție, performanță și excelență în educație”, a transmis, miercuri, directorul colegiului Adrian Puiu.
Echipa managerială a colegiului, reprezentată de director, prof. dr. Adrian Puiu, și director adjunct, prof. dr. Luminița Lăzărescu, a comunicat că anul școlar 2023-2024 se încheie cu un bilanț de excepție pentru colegiu, numeroasele premii obținute de elevii și profesorii colegiului la fazele județene și naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, între care 12 distincții la fazele naționale, dintre care 2 Premii I și 4 Premii al II-lea, activitățile școlare și extrașcolare diversificate și de impact, derulate cu precădere pe parcursul programelor Școala altfel și Săptămâna verde, evenimentele externe la care instituția a participat, au fost completate cu rezultatele de excepție obținute la Examenul de Bacalaureat: 99,54% rata de promovare (au promovat 216 din cei 217 absolvenți), 9,05 media mediilor celor 217 absolvenți, poziția 55 în ierarhia generală la nivel național, poziția 49 în ierarhia liceelor cu peste 50 de absolvenți, poziția 22 în ierarhia liceelor cu peste 200 de absolvenți, poziția 4 în ierarhia liceelor din localități care nu sunt municipiu reședință de județ, poziția 3 în ierarhia liceelor din județul Suceava, a doua și a șasea medie din primele zece din județ, 56 de note de 10 (8,56% din totalul lucrărilor).
Situația statistică pe tranșe de medii a rezultatelor obținute la Examenul de Bacalaureat a fost următoarea:
•9,50-9,99 – 62 de absolvenți (28,57%);
•9,00-9,49 – 77 de absolvenți (235,48%);
•8,50-8,99 – 49 de absolvenți (22,58%);
•8,00-8,49 – 14 absolvenți (6,45%);
•7,50-7,99 – 6 absolvenți (2,76%);
•7,00-7,49 – 2 absolvenți (0,92%);
•6,50-7,00 – 1 absolvent (0,46%);
•6,00-6,49 – 5 absolvenți (2,30%).
Astfel, peste un sfert dintre absolvenți, mai exact 28,57%, au promovat examenul cu medii de peste 9,50, aproape două treimi dintre absolvenți, în speță 64,05%, au promovat examenul cu medii de peste 9,00, peste 9 din 10 absolvenți (93,08%) au promovat examenul cu medii de peste 8,00.
Realizând o analiză a rezultatelor din ultimul deceniu, se remarcă o evoluție constantă, astfel: în ierarhia națională pozițiile ocupate, începând cu anul 2014, au fost 93, 124, 111, 81, 104, 91, 54, 66, 96, 55, rezultând o poziție medie 88 la nivel național; mediile mediilor obținute de absolvenți au fost 8,24, 8,27, 8,49, 8,54, 8,57, 8,58, 8,74, 8,80, 8,88, 8,63, 9,05, rezultând o medie de 8,61; rata de promovare a fost de 93,7, 93,8, 95,9, 97,8, 97,5, 96,2, 97,6, 99,1, 100, 99,1, 99,5, rezultând o rată de promovare de 97,29.
Indicatorii statistici poziționează colegiul pe locul 8 la nivel național în ierarhia liceelor din localități care nu sunt municipiu reședință de județ (după colegii din Breaza (militar), Câmpina, Turda, Roman, Câmpulung Moldovenesc (militar), Petroșani și Bârlad), dar analizând evoluția din ultimii 5 ani, colegiul se situează chiar pe primele 4-5 poziții, depășind în mod constant colegiile din Turda, Petroșani și Bârlad.
Interesant este de precizat că toate celelalte colegii fie sunt militare (Breaza și Câmpulung Moldovenesc), având, astfel, o bază de selecție a elevilor la nivel regional sau chiar național, fie provin din localități care au o populație cel puțin dublă decât cea a Rădăuțiului (Câmpina, Turda, Roman, Petroșani, Bârlad);
Topul primilor 10 absolvenți, laureați ai Premiului “Ernst Rudolf Neubauer” (premiu instituit în anul 2019, intitulat după numele primului director al școlii), îi cuprinde pe Costache Manuela (12 E) – 9,98, Macovei Georgiana-Mălina (12 C) – 9,95, Moroșan Ioana Valentina (12 E) – 9,90, Hîj Ioana (12 E) – 9,88, Brechler Anamaria (12 C) – 9,85, Molea Maria (12 G) – 9,85, Sava Cosmin Ilie (12 C) – 9,83, Cîrciu Tiberiu Theodor (12 A) – 9,81, Grosu Alexandra (12 E) – 9,81, Moldovan Antonia (12 G) – 9,81.
De asemenea, rezultatele primei promoții de gimnaziu de la reînființarea acestuia după peste un deceniu, sunt foarte bune: 100% rata de promovare, 7,87 media mediilor celor 29 de absolvenți, poziția 321 în ierarhia la nivel național, poziția 7 în ierarhia la nivelul județului Suceava și poziția 1 la nivelul municipiului Rădăuți.
Situația statistică pe tranșe de medii a rezultatelor obținute la Examenul de Evaluare Națională a fost următoarea:
•9,00 – 9,49: 6 absolvenți (20,68%);
•8,50 – 8,99: 3 absolvenți (10,34%);
•8,00 – 8,49: 5 absolvenți (17,24%);
•7,50 – 7,99: 6 absolvenți (20,68%);
•7,00 – 7,49: 3 absolvenți (10,34%);
•6,50 – 6,99: 3 absolvenți (10,34%);
•6,00 – 6,49: 2 absolvenți (6,89%);
•5,50 – 5,99: 1 absolvent (3,44%).
Astfel, aproape jumătate, mai exact 48,26%, au promovat examenul cu medii de peste 8,00.
Topul primilor 3 absolvenți, laureați ai Premiului “Ernst Rudolf Neubauer”, îi cuprinde pe Ionesi Alexandra, Puiu Albert și Vicol Claudiu, toți cu media 9,42.
Felicitările se cuvin, deopotrivă, cadrelor didactice care au îndrumat elevii: Beatrice Halip, Maria Epatov, Angela Sehlanec, Alexandra Chifan, Iulian Halip (limba și literatura română), Vasile Roșca, Otilia Bumbu, Loredana Strugariu, Dragoș Popescu (matematică), Ana-Gabriela Pogorevici, Nicoleta Mitrofan (istorie), Aspazia Băeșu, Corina Ionescu (biologie), Valentina Cloșcă, Mirela Chelba, Adrian Bodnărescu (fizică), Constantin Ichim (chimie), Antoneta Lăzărescu (informatică), Florin Popovici (logică, argumentare și comunicare), Luminița Lăzărescu, Daniela Ciotău (geografie), Corvin Bejinariu (economie), precum și profesorilor diriginți Beatrice Halip (clasa 8), Antoneta Lăzărescu (12 A), Otilia Bumbu (12 B), Maria Epatov (12 C), Constantin Ichim (12 D), Elena Anton (12 E), Alexandru Ciobara (12 F) și Angelica Popovici (12 G).
„Este, așadar, un prilej de satisfacție, de sentiment al împlinirii și al lucrului responsabil și bine făcut, dar și de a adresa alese mulțumiri întregii comunități școlare “Hurmuzachi”: profesori, personal auxiliar și nedidactic, elevi și părinți, autorități locale și parteneri educaționali!”, a transmis conducerea colegiului.
Intră acum și în grupul de