Detaliile accidentului din zona Nordic din Suceava: O tânără șoferiță nu s-a asigurat când a virat stânga și a fost lovită de un autoturism care a fost proiectat în altul


Intră acum și în grupul de

Patru persoane au ajuns în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava în urma unui accident rutier produs  în zona intersecției de la Nordic pe Bulevardul George Enescu din Suceava.

Potrivit anchetei polițiștilor, o tânără de 21 de ani din comuna Moara  conducea joi seara la ora 23:00 un autoturism FIAT Punto pe  Bulevardul George Enescu,  pe banda nr. doi de rulare, având direcția de deplasare dinspre str. Mărăşti spre Calea Obcinilor din Suceava.

Ajunsă la intersecţia cu strada Universităţii aceasta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune frontală cu un autoturism Dacia Spring, condus de un bărbat din Gura Humorului pe direcţia spre înainte. Ca urmare a impactului dintre cele două vehicule, autoturismul Dacia Spring, a fost proiectat într-un autoturism Toyota Auris condus de o șoferiță care se deplasa de pe strada Universităţii către Bulevardul George Enescu.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilometru rezultatele fiind negative în toate cazurile, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a șoferiței din Fiat care a fost transportată la SCJU Suceava unde a fost diagnosticată preliminar cu: contuzie torace, contuzie coloană cervicală, conducătorul autoturismului Dacia a fost diagnosticat preliminar cu: contuzie coloană cervicală, contuzie membru inferior dreapta, contuzie membru superior dreapta, un pasager dreapta faţă în autoturismul Dacia a fost diagnosticat preliminar cu contuzie coloană cervicală, contuzie torace, contuzie membru inferior drept, iar pasagerul din dreapta spate în autoturismul Dacia a fost diagnosticată preliminar cu contuzie torace, contuzie coloană cervicală.

  În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de