Intră acum și în grupul de
Durere de nedescris a cuprins o familie din comuna Stau Mare, judeţul Suceava după ce o tragedie fără seamăn s-a abătut peste aceasta.
O persoană de 49 de ani, şi-a ucis din neatenţie nepoţica lăsată chiar de părinţi în grija bunicilor.
Cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului au stabilit că în ziua tragicului accident bărbatul s-a întors la domiciliu la volanul autoturismului proprietate personală. Când a ajuns în faţa casei a oprit autoturismul pe acostament, după care a coborât din autovehicul pentru a deschide porţile de acces în curtea imobilului.
După asta bunicul s-a urcat din nou la volanul autoturismului pe care l-a manevrat spre înapoi, în curtea locuinţei, pe o distanţă de 16 m, fără a se asigura corespunzător. Acele câteva secunde au fost suficiente, deoarece nu a observat că în spatele maşinii a apărut nepoţica lui de doar 1 an şi 4 luni, pe care a accidentat-o mortal.
Chiar dacă în cauză se continuă cercetările faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă cea mai mare pedeapsă pe care o va primi toată viaţa este chiar durerea cu care va fi nevoit să trăiască de acum înainte.
Intră acum și în grupul de