Acuzatiile lansate de agricultorii din Milisauti cu privire la piata de en-gross din Suceava nu sunt fondate (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Acuzaţiile pe care le-au lansat producătorii agricoli din localitatea Milişăuţi, judeţul Suceava, cu privire la faptul că le este blocat accesul în piaţa en-gross din municipiul reşedinţă de judeţ sau că ar fi fugăriţi din piaţă, sunt nefondate după părerea conducerii administraţiei publice locale.

În cadrul unei conferinţe de presă pe care primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a susţinut-o pe parcursul zilei de miercuri conducerea primăriei a ţinut să dezmintă zvonurile lansate şi acuzaţiile primite din partea agricultorilor.

„Eu personal am solicitat efectuarea unor controale pe parcursul săptămânii trecute în piaţa en-gross din cartierul Burdujeni, din păcate spaţiul de acolo este mic şi nu îi poate primi pe toţi doritorii. Noi am încercat să cumpărăm o suprafaţă de teren alăturată pieţei dar nu am reuşit dar nici nu putem fi de acord să se vândă acolo pe oriunde, pe jos, pe trotuare sau mai ştiu eu cum. Ideea de bază este să fugărim samsarii şi să sprijinim producătorii locali numai că şi ei trebuie să se adreseze din timp către primărie pentru a-şi rezerva loc” a declarat Ion Lungu.

În acelaşi timp edilul şef al municipiului a mai adăugat că în viitor se va încerca realizarea unei programări pe bază de abonamente pentru repartizarea spaţiilor pentru că „toată lumea vrea să vândă dar nimeni nu vrea să plătească închirierea unui spaţiu iar acest lucru nu se poate”.


Intră acum și în grupul de