Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Bogdan Bondaru, a declarat, joi, că un pacient în vârstă de 61 de ani, cu stimulator cardiac bicameral implantat în 2016, a fost recent evaluat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, din cauza pierderilor repetate ale stării de conștiență.
Interogarea stimulatorului cardiac a relevat că pacientul era total dependent de acesta, în absența unor bătăi proprii ale inimii, iar parametrii de funcționare ai stimulatorului erau în limite normale. Cu toate acestea, monitorizarea Holter ECG pe 24 de ore a surprins episoade în care stimulatorul nu funcționa eficient, ceea ce ducea la oprirea inimii pentru câteva secunde. Radiografia toracică de control a ridicat suspiciunea de fractură a sondei de stimulare din ventriculul drept.
În acest context, sub protecția cardiostimulării temporare și după izolarea sondelor de cardiostimulare vechi, echipa medicală a implantat o nouă sondă la nivelul ventriculului drept, prin puncția venei subclaviculare drepte. Vechea sondă din ventricul a fost secționată și izolată în planul muscular pentru a evita o eventuală perforație ulterioară. Vechea sondă de la nivelul atriului drept, împreună cu noua sondă de ventricul drept, au fost conectate la un nou stimulator cardiac bicameral cu parametri optimi de funcționare.
Evoluția pacientului a fost una favorabilă, fără complicații post-procedurale și fără recurența episoadelor de pierdere a stării de conștiență. Procedura a fost efectuată în cadrul laboratorului de Pacing Cardiac al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava de către Dr. Ciprian Mihai Mitric, medic primar cardiolog, împreună cu Șef Lucrări Dr. Paul-Mihai Boarescu, medic specialist cardiolog, și asistentele Lăcrămioara Blănariu și Măriuca Azoicăi.
Fractura de sondă de cardiostimulare a fost obiectivată după izolarea sondei din ventriculul drept și s-a dovedit a fi cauza pierderilor repetate ale stării de conștiență la pacient. Aceasta reprezintă una dintre complicațiile tardive care pot apărea la pacienții cu stimulatoare cardiace, mai ales dacă primesc lovituri în zona stimulatorului. Complicația se poate manifesta intermitent, dar dacă nu este obiectivată la timp și nu se găsește o soluție, poate pune în pericol viața pacienților total dependenți de stimulatorul cardiac.
Intră acum și în grupul de