Intră acum și în grupul de
Pompierii români aflați în Grecia, printre care se află și 8 militari suceveni, acționează, încă de ieri, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și pădure, în apropierea localității Varnava, situată în prefectura Attica, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată care a menționat că acțiunile militarilor români au continuat și pe timpul nopții.
Potrivit acestuia, modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetație uscată și pădure.
Astfel, pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitațiilor, umidității reduse și vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafețe considerabile.
„Focarele, care se întind pe mai mulți kilometri pătrați, s-au apropiat de zonele rezidențiale, iar, în unele situații, incendiile au cuprins și locuințe. Având în vedere riscul existent, autoritățile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcția de propagare a flăcărilor și a fumului”, a precizat sursa citată.
Misiunile pompierilor români au constat în protejarea și stingerea locuințelor, precum și în limitarea incendiilor de vegetație.
„Astfel, colegii noștri au acționat neîntrerupt, pe toată durată a nopții, cu 3 mașini de stingere incendii de pădure, 1 mașină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum și 1 cisternă de 30.000 l”, a mai arătat sursa citată.
Activarea și operaționalizarea modulului național specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.
Prognoza de risc pentru ziua de luni rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităților elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecție Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceștia, arată că zona în care modulul își desfășoară activitatea este încadrată la același nivel de risc.
Intră acum și în grupul de