Asociația RoMontana din Vatra Dornei implementează primul proiect din județul Suceava finanțat prin Horizon Europe (Orizont Europa) – programul cadru pentru cercetare și inovare al UE.


Intră acum și în grupul de

Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală și Montană “RoMontana”, sub coordonarea economistului dornean Radu – Adrian Rey, anunță că a câștigat primul proiect din județul Suceava cu finanțare direct de la Comisia Europeană în cadrul Horizon Europe (Orizont Europa) – programul cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene, în valoare totală de 5 milioane de Euro, în cadrul unui consorțiu internațional format din 18 organizații partenere, din 10 țări (România, Belgia, Franța, Irlanda, Grecia, Slovacia, Cehia și Turcia).

Proiectul denumit pe scurt “INSPIRE”, ce va fi implementat în perioada octombrie 2024 – septembrie 2027, are ca obiectiv general sprijinirea dezvoltării durabile și incluzive a zonelor rurale și periurbane, prin promovarea bunăstării și incluziunii sociale a locuitorilor și a grupurilor vulnerabile. În mod special, proiectul contribuie la dezvoltarea conceptului de incluziune socială sprijinind accesul cetățenilor la servicii sociale de înaltă calitate printr-o serie de activități de creștere a gradului de conștientizare, de consolidare a capacităților și de implementare a unor exemple de bune practici care se concentrează pe antreprenoriatul social.

“În România, la Vatra Dornei, în cadrul Centrului de Economie Montană “CE-MONT” al Academiei Române, se vor pune bazele primului Centru de asistență tehnică și consultanță pentru implementarea conceptelor de Sate inteligente (Smart village) și Orașe inteligente (Smart city), ce va deservi toate UAT-urile de pe raza județelor Suceava și Maramureș, cu posibilitatea de extindere și către județele Bistrița – Năsăud și Neamț. Ne dorim ca toate aceste comunități pe care proiectul le vizează să fie sprijinite în mod concret, de către cercetători și autorități, pentru a reuși ca pe viitor să-și poată valorifica într-un mod cât mai inteligent (“smart”) toate resursele de care dispun pe plan local, inclusiv resursa umană – poate cea mai importantă dintre toate, pentru asigurarea unui viitor sustenabil” – Radu-Adrian Rey, coordonator proiect în România.

Horizon Europe (Orizont Europa) este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021-2027, cu un buget de 95,5 miliarde EUR. Acesta abordează schimbările climatice, contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și stimulează competitivitatea și creșterea UE. Programul facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării în dezvoltarea, susținerea și implementarea politicilor UE, abordând în același timp provocările globale. Sprijină crearea și o mai bună difuzare a cunoștințelor și tehnologiilor de excelență. Acesta reprezintă sursa a noi locuri de muncă, angajează pe deplin talentele din spațiul european, stimulează creșterea economică, promovează competitivitatea industrială și optimizează impactul investițiilor într-un spațiu european de cercetare consolidat.


Intră acum și în grupul de