Intră acum și în grupul de
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au controlat peste 130 de motociclete și au ridicat 20 de certificate de înmatriculare pentru sisteme de evacuare neomologate care poluează fonic și pentru defecțiuni tehnice.
Potrivit unui comunicat de presă, în ultimele trei zile, la nivelul Poliției Municipiului Suceava s-a organizat o acțiune care a urmărit diminuarea nivelului de victimizare a populației în legătură cu poluarea fonică și respectarea prevederilor legislației privind evaluarea și gestionare zgomotului ambient și asigurarea unui climat de siguranță și fluență a traficului rutier.
Totodată, starea tehnică a vehiculelor care circulă pe drumurile publice reprezintă un factor important în ceea ce privește siguranța circulației, implicarea într-un accident rutier putând fi datorată deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.
Astfel, pentru a îmbunătăți climatul de ordine și siguranță publică și în vederea diminuării riscului rutier, pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură contravențională, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe linia respectării legislației rutiere de către conducătorii de mopede și motociclete, în data de 12.08.2024, între orele 19:00-21:00, 13.08.2024 între orele 22:30-00:30, 14.08.2024, intervalul orar 19:00-21:00, lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, împreună cu structurile subordonate, respectiv Biroul Rutier Suceava, lucrătorii din cadrul Secțiilor de poliție Burdujeni, Șcheia și Ipotești, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Suceava și lucrători din cadrul Regia Autonome – Registrul Auto Român Suceava, au acționat pe raza municipiului Suceava și a localităților limitrofe.
În cadrul acțiunii au acționat 48 de polițiști rutieri, cu autospecialele din dotare, dar și echipaje moto de poliție fiind controlate 131 de motociclete și aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.785 lei.
De asemenea, au fost reținute permisele de conducere pentru 2 motocicliști și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare pentru modificări neomologate aduse sistemelor de evacuare care poluează fonic și pentru defecțiuni tehnice.
Poliția Județeană Suceava transmite motocicliștilor că pentru a se putea bucura din plin de traficul pe două roți recomandă:
Utilizaţi o cască de protecţie omologată, care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă.
Purtaţi întotdeauna îmbrăcăminte de protecţie întrucât numai aceasta vă poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii. Vă sfătuim să optați pentru echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare.
Fiţi vizibili! Purtați haine strălucitoare, reflectorizante! Adăugaţi material reflectorizant în plus sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule.
Abordaţi curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia”! Multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.
Păstraţi contactul vizual – nu presupune te văd ceilalţi. Încearcă întotdeauna să ai contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale de a-ţi intersecta traiectoria. Anticipaţi intenţiile partenerilor de drum! Chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că te apropii, ei judecă greșit de multe ori distanţa şi viteza. Nu te baza numai pe buna lor reacţie.
Feriţi-vă de vehicule la viraje şi intersecţii! Cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare
Fiţi pregătiţi pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente și…PE MOTOARE!
Polițiștii vă urează asfalt uscat și o călătorie fără evenimente nedorite!
Intră acum și în grupul de