Accident la Șcheia: O mamă și copilul ei au ajuns la UPU Suceava după o coliziune între un autoturism și o autoutilitară


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat, sâmbătă, că două persoane au fost rănite în urma unui accident produs la Șcheia.

El a arătat că pe raza localității Șcheia a avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară.

Două persoane, o mamă și un copil, conștiente și cooperante au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Cele două persoane asistate medical au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD-TIM (Terapie intensivă mobilă), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de