IPS Calinic transmite sucevenilor din diaspora principiile esențiale pentru păstrarea legăturii cu valorile și credința strămoșească, chiar și departe de țară prin Decalogul Migrantului Român


Intră acum și în grupul de

IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a lansat, duminică, un decalog adresat românilor aflați în diaspora, cu scopul de a le oferi îndrumare spirituală și identitară. Documentul conține zece principii esențiale pentru păstrarea legăturii cu valorile și credința strămoșească, chiar și departe de țară.

Printre îndemnurile arhiepiscopului se numără păstrarea vie a legăturii cu Dumnezeu, Biserica și Țara prin rugăciune, participarea la viața liturgică a comunităților ortodoxe din străinătate și evitarea îndepărtării sufletești sau a destrămării familiei. De asemenea, românii sunt încurajați să-și promoveze cu demnitate originea și identitatea, să rămână ancorați în valorile spirituale și să nu defăimeze niciodată țara în care s-au născut.

IPS Calinic subliniază importanța echilibrului între bunăstarea materială și hrănirea sufletului, recomandând integrarea armonioasă în comunitățile gazdă, fără a uita însă de rădăcinile românești. De asemenea, arhiepiscopul încurajează românii să fie misionari ai neamului și ai credinței lor, promovând bogățiile patrimoniului național și frumusețile Ortodoxiei.

Decalogul se încheie cu un îndemn la iubirea de țară și păstrarea conștiinței românității, astfel încât fiecare loc în care românii își vor purta pașii să devină un „acasă”, o reflectare a României demne și autentice.

Vă prezentăm integral Decalogul Migrantului Român:

  1. Păstrează cât mai vie prin rugăciune legătura cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, cu Biserica și cu Țara și nu îngădui ca distanța fizică să rodească îndepărtarea sufletească, înstrăinarea spirituală ori destrămarea familiei.
  2. Nu îți reprima nostalgia locurilor natale ori dorul arzător după cei rămași acasă, bunici, părinți, frați și surori, fii și fiice, rude de aproape sau de departe, ci folosește-le ca prilejuri de mărturisire cu demnitate ale originii și identității tale și ca ancore pentru neuitarea țării care te-a plămădit.
  3. Participă la viața liturgică, socială și culturală a comunității spirituale de care aparții peste hotare, pentru a pregusta din bucuria regăsirii tradițiilor românești și a trăirii autentice a credinței strămoșești.
  4. Regăsește-ți echilibrul și tihna, atunci când te simți descurajat și fără orizont, în comuniunea dătătoare de mângâiere, de putere și de nădejde în Dumnezeu a slujbelor din bisericile ortodoxe românești de dincolo de granițe, mai ales în Sfânta Liturghie și în Sfânta Euharistie.
  5. Ferește-te să te lași atras în vâltoarea unei vieți trăite exclusiv prin prisma bunăstării materiale și a confortului social, însă golită de spiritualitate, și hrănește-ți și sufletul cu rugăciune și cu post, cultivând cu statornicie binele și frumosul în viața ta.
  6. Integrează-te în comunitatea în care ai ales să te sălășluiești pentru o vreme și comportă-te mereu ca bun ambasador al neamului tău, cu respect, onestitate și profesionalism, înmulțind talanții hărăziți ție de Dumnezeu.
  7. Nu îți defăima niciodată țara în care te-ai născut, ci promovează între cei de altă naționalitate ori credință, prin viața şi faptele tale, dragostea de Hristos, de Biserica-Mamă și de Neamul tău.
  8. În peregrinările tale, alege din cele ce te înconjoară ceea ce este ziditor și de folos, ca, întorcându-te în țară, să contribui prin experiența dobândită la bunăstarea compatrioților tăi.
  9. Nu abdica niciodată de la valorile identitare românești, ci fii un misionar al neamului și al credinței tale, descoperind bogățiile patrimoniului național, precum și frumusețile Ortodoxiei, celor interesați de cunoașterea acestora.
  10. Încrustează-ți în inimă iubirea de țară și păstrează vie conștiința românității tale, ca să făurești din orice loc în care îți vei purta pașii un „acasă”, o icoană a României demne, autentice, jertfelnice și frumoase.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților


Intră acum și în grupul de