Intră acum și în grupul de
Ministerul Transporturilor, prin Direcția pentru Fonduri Europene a avizat documentația ca parte din centura municipiului Suceava să treacă la regim de autostradă, a anunțat, marți, în conferință de presă, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
El a spus că de la nodul de la Moara până la Ițcani, dacă se menține cu o bandă pe sens în condițiile în care este zona de întâlnire a autostrăzilor A 7 cu A 14, va fi blocaj total.
„Atunci, am cerut schimbarea formulei pentru ca centura Sucevei să se extindă la două benzi pe sens ca să nu avem blocaje. Suceava va deveni o zonă aglomerată prin întâlnirea celor două artere, una care vine dinspre București și una care merge spre Vest”, a spus Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de