Sancțiuni de 45.000 lei pentru depozitări neconforme de deșeuri în comuna Ilișești


Intră acum și în grupul de

În urma unei postări pe rețeaua de socializare Facebook, în care era prezentat un material video despre abandonarea neconformă a deșeurilor pe teritoriul comunei Ilișești, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava (G.N.M.-C.J. Suceava) s-a autosesizat și a efectuat un control împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.E.).

La verificarea zonei „la Batcuța”, situată pe teritoriul administrativ al comunei Ilișești, s-a constatat existența unor depozitări neconforme de deșeuri mixte, inclusiv deșeuri din construcții (beton spart, cărămidă, BCA), deșeuri voluminoase (mobilier), deșeuri menajere și deșeuri reciclabile (mase plastice, PET-uri) pe o suprafață de aproximativ 30 mp.

Este de menționat că aceeași zonă a fost verificată și în anul 2023, la data de 4 aprilie, când au fost descoperite depozitări neconforme de deșeuri menajere, reciclabile și lemnoase, inclusiv îngroparea acestora. Pentru aceste fapte, care constituie infracțiuni conform O.U.G. nr. 92/2021, a fost depusă o sesizare penală.

În urma controlului efectuat pe 21 august 2024, autoritatea locală a comunei Ilișești a fost sancționată cu o amendă de 45.000 lei și a primit un avertisment. De asemenea, au fost impuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.


Intră acum și în grupul de