Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 34 de ani din localitatea Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a uitat ce înseamnă să trăieşti în linişte şi bună înţelegere cu vecinii şi s-a hotărât să facă rost de bani vânzând bunurile vecinei sale.
Astfel, într-o noapte, autorul a intrat în gospodăria victimei, o femeie de 59 de ani şi a furat tot ce i-a ieşit în cale şi i s-a părut mai de preţ.
Dispariţia bunurilor a fost sesizată de femeie abia după vreo două zile, iar când poliţiştii sosiţi la faţa locului au făcut inventarul, pe lista bunurilor furate se aflau două chei auto de contact şi un radio cu CD sustrase din garajul gospodăriei, iar din podul locuinţei 22 coarne de cerb şi ţap neperechi, un topor, un cablu prelungitor de circa 15 m şi un patent, prejudiciul fiind de circa 2.500 lei.
Conform datelor puse la dispoziţie de IPJ Suceava „în urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul a fost identificat în persoana unui bărbat din localitate, vecin cu partea vătămată, care a recunoscut săvârșirea faptei și a predat bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate”.
Acum autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Intră acum și în grupul de