Bacalaureat sesiune de toamnă 2024: 254 de candidați au promovat examenul înainte de soluționarea contestațiilor


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava, rata de promovare înregistrată în sesiunea august  a examenului naţional de bacalaureat 2024 este 29,71%. Rata de promovare la nivel national  este 29,3%, a informat, luni, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Potrivit sursei citate, din totalul candidaților promovați (254), 10 candidaţi au obţinut medii între 8-8,99, 43 au obținut medii între 7-7,99 și 201 au obținut medii între 6-6,99.

La probele scrise s-au prezentat 855 candidaţi (80,8%), din cei 1057 candidaţi înscrişi. Dintre aceștia, 622 candidați provin din promoția curentă, iar 233 candidați din promoțiile anterioare. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 30,2% (188 promovați), iar pentru promoțiile anterioare 28,3% (66 promovați). 2 candidați au fost eliminați. 202 candidați au fost absenți.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi.

În ceea ce priveşte rezultatele cumulate după ambele sesiuni de bacalaureat 2024, rata de promovare în judeţul Suceava este 81,1% (4253 candidați). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 84,7% (4043 candidați), iar pentru promoțiile anterioare – 44,1% (210 candidați). Rata de promovare la nivel national  este 79,1%.

Rezultatele au fost afișate în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 26 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 27 – 29 august), vor fi comunicate în data de 30 august.


Intră acum și în grupul de