Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava și liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat demararea lucrărilor pentru rețeaua de gaz metan în comuna Marginea. Proiectul, care presupune construirea unei rețele de aproape 30 de kilometri, reprezintă o investiție de peste 9 milioane de euro și va aduce gaz metan pentru aproximativ 2.100 de gospodării din Marginea și Horodnic de Sus, două dintre cele mai mari localități din zonă.
„Este un pas important pentru comunitatea noastră. Acest proiect a fost o prioritate pentru mine și m-am luptat mult să îl aducem la realitate. În județul Suceava, 59 de primării beneficiază de proiecte de gaz metan cu o valoare totală de 270 de milioane de euro, ceea ce va permite ca aproape 50% din populația județului să aibă acces la gaz metan,” a declarat Flutur.
El a subliniat că Marginea este un exemplu de succes, în contrast cu eșecurile înregistrate în trecut sub guvernarea PSD. Flutur a amintit despre un împrumut de 83,6 milioane de euro făcut în perioada 2003-2004, sub conducerea PSD, pentru extinderea rețelei de gaz metan în județul Suceava, proiect care nu a fost realizat.
Flutur a spus că până acum pentru acel împrumut făcut în timp guvernării județene PSD s-au achitat 130 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro din credit și 70 de milioane de euro dobânzi.
„Am dus eu gazul spre Vatra Dornei când am devenit președinte, dar primăriile încă plătesc pentru acel împrumut nefinalizat. Numai Marginea plătește peste 100.000 de euro anual pentru un proiect care nu a adus gaz metan niciunei gospodării,” a adăugat Flutur.
Acesta a menționat că disputele politice nu pot schimba realitatea actuală, în care lucrările avansează în numeroase localități din județ, inclusiv la Rădășeni, Cornu Luncii și Adâncata. Flutur și-a exprimat satisfacția pentru faptul că aceste proiecte de aducțiune a gazului metan sunt în desfășurare, contribuind la dezvoltarea județului Suceava și la îmbunătățirea vieții locuitorilor.
Intră acum și în grupul de