Pacient de 38 de ani cu infarct de miocard, salvat de echipa multidisciplinară formată din personalul UPU și al Secției de Cardiologie de la SCJU Suceava


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, fără boli asociate, dar cu un istoric de 12 ani de fumat, a suferit un infarct miocardic acut în data de 24 august 2024, evidențiind un fenomen îngrijorător: manifestarea bolilor cardiovasculare la vârste tot mai tinere, cu fumatul ca factor de risc major, a declarat, miercuri, dr. Bogdan Bondaru, purtător de cuvânt al unității spitalicești.

El a precizat că incidentul a început în jurul orei 17:00, când pacientul a acuzat dureri anginoase intense la domiciliu. În scurt timp, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde, la ora 18:30, i s-a pus diagnosticul de infarct miocardic acut anterior.

În mai puțin de 20 de minute, pacientul a fost transferat în sala de coronarografie, unde echipa medicală a identificat ocluzia acută a unui vas principal care irigă inima. Intervenția promptă a medicilor a permis desfundarea vasului și implantarea unui stent, salvând astfel viața pacientului. Procedura a fost efectuată de dr. Al Namat Razan, medic specialist cardiolog cu competență în cardiologie intervențională și asistent universitar.

Evoluția pacientului post-intervenție a fost favorabilă, fără complicații, datorită intervenției rapide și coordonării excelente între personalul din UPU și secția de Cardiologie a spitalului.

„Cazul acesta subliniază încă o dată importanța prevenției și a recunoașterii timpurii a simptomelor unui infarct miocardic, mai ales la pacienții tineri, unde fumatul reprezintă un factor de risc major,” a declarat dr. Bogdan Bondaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.


Intră acum și în grupul de