Intră acum și în grupul de
Consiliul Local Suceava a respins în ședința de joi rectificarea bugetară propusă de Ion Lungu. Pentru propunerea lui Ion Lungu au fost doar două voturi „pentru”, trei voturi au fost împotrivă, iar 14 consilieri locali s-au abținut.
Prin rectificarea bugetară Ion Lungu propunea diminuarea cu 5.000.000 lei de la investiții în rețelele termice, iar banii să ajungă în fondul de rezervă.
Consilierul local PSD Adelina Paiu a arătat că încă o dată se vede că bugetul a fost greșit conceput de la început dacă se reduce finanțarea din zona de investiții.
Consilierul local PSD Dan Ioan Cușnir a arătat că proiectul inițiat de Ion Lungu transferă bani de la investiții în fondul de rezervă ca apoi primarul să poată cheltui banii pe diverse lucruri și a reamintit că i-a cerut lui Lungu să nu mai angajeze cheltuieli nenecesare.
Ion Lungu s-a enervat și l-a întrebat pe Cușnir în ce calitate îi spune el cum să conducă Primăria și că el își va exercita mandatul cu toate atribuțiile până când Vasile Rîmbu va depune jurământul de primar.
Dan Ioan Cușnir i-a răspuns că el vorbește în cea mai importantă calitate, cea de cetățean și că Ion Lungu nu poate să vadă lucrurile în interesul sucevenilor, ci doar în interesul lui.
Lungu a replicat că el își va duce mandatul până la capăt și că a rămas în funcție pentru că a făcut totul legal.
Consiliul Local Suceava a respins însă propunerea lui Ion Lungu de rectificare bugetară.
Intră acum și în grupul de