Intră acum și în grupul de
Consiliul Local Suceava a respins în ședința de joi jumătate din proiectele propuse de Ion Lungu după ce, de la începutul ședinței, președintele de ședință Dan Ioan Cușnir, i-a transmis acestuia că l-a avertizat să nu mai propună consilierilor locali „proiecte nenecesare” în condițiile în care viitoarea administrație locală condusă de primarul ales Vasile Rîmbu va avea o nouă abordare.
Ion Lungu l-a întrebat pe Cușnir în ce calitate îi cere să nu mai facă angajări de cheltuieli.
„Eu sunt primar până în dimineața în care domnul Rîmbu depune jurământul și am deplinătatea răspunderii legislativă să iau orice inițiativă. Restul sunt povești nemuritoare. În ce calitate îmi propuneți să nu mai angajez cheltuieli? Aveți o funcție mai mare aici în Consiliul Local și nu știu eu?”, a întrebat Ion Lungu.
Lungu a spus că proiectele pe care le-a propus sunt fundamentate și că nu-l înspăimântă deloc aceste recomandări sau chiar amenințări.
„Să nu mai spuneți prostiile astea. Vreți să mă înspăimântați? Eu lucrez legal și corect și de asta sunt primar și de asta sunt în acest scaun de 20 de ani. Nu știu dumneavoastră în ce calitate îmi faceți aceste recomandări”, a continuat acesta.
Drept urmare, în ședința de Consiliu Local, consilierii au respins jumătate din proiectele propuse de Ion Lungu.
Astfel, din cele 29 de proiecte propuse de Ion Lungu 14 au fost respinse, iar în cazul a două proiecte Ion Lungu le-a retras pentru a nu fi respinse.
Între proiectele care au fost respinse a fost unul prin care se oferea unei firme 150 de mp din terenul municipalității pentru a avea acces la un bloc turn pe care urmează să-l construiască pe o suprafață de 450 de mp, intrarea în legalitate a unui garaj folosit ca depozit de o firmă din Burdujeni, s-a respins și vânzarea a trei locuințe ANL, proiectul de refacere a infrastructurii stradale în parteneriat cu firma care construiește ansamblul de blocuri turn din spatele stadionului, actualizarea statului de funcții din Primăria Suceava.
Totodată, s-a respins și alocarea unei sume de 500.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic, dar și creștea cu peste un milion de lei a devizului parcării din zona Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou.
În discuțiile din Consiliul Local, consilierii au luat în calcul nevoia municipiului de a acoperi cheltuielile curente, Primăria având mari datorii.
Președintele de ședință, Dan Ioan Cușnir, a spus că toți consilierii locali sunt credincioși, dar că vine un moment în care e nevoie de prioritizări pentru oamenii din municipiul Suceava.
„Suntem în situația în care Primăria Suceava are furnizori neplătiți cu 23 de milioane de lei, arierate de 4,6 milioane de lei și dobânzi și penalizări pentru neplata la timp a facturilor de un milion de lei. Vă rog pe fiecare în parte să analizați dacă este o prioritate, sau lăsăm viitoarea administrație să-și construiască o strategie referitoare la direcția în care merge municipiul Suceava”, a spus Dan Ioan Cușnir.
Intră acum și în grupul de