Intră acum și în grupul de
O altercaţie iscată între doi tineri, joi noapte, pe raza localităţii Dorneşti, judeţul Suceava, a fost rezolvată de unul dintre aceştia după ce a folosit un pistol cu gaze.
Conform cercetărilor efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, bătaia a avut loc pe drumul comunal din localitate în timp ce “pistolarul” a fost acostat de un alt tânăr de 19 ani, care era însoţit de încă trei persoane.
“În urma unor discuţii contradictorii, tânărul de 19 ani l-a lovit cu pumnul în faţă pe cel de 20 de ani, care pentru intimidarea agresorilor, a folosit un pistol cu gaze, trăgând un foc de armă în direcţia acestora”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp.princ. Alin Botezatu.
Cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că, posesorul armei a cumpărat pistolul din Germania, pe parcursul lunii februarie a acestui an și l-a introdus în ţară în urma cu circa 3 săptămâni fără a deţine autorizaţie de port armă.
Faţă de cei doi s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere fără drept de armă neletală supusă autorizării şi uz de armă şi pentru lovire sau alte violențe.
Intră acum și în grupul de