Weekend plin de accidente rutiere în judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Sfârşitul săptămânii a fost unul plin de evenimente rutiere nedorite pe raza întregului judeţ înregistrându-se din păcate pe lângă numeroasele accidentări mai grave sau mai uşoare şi trei decese.

Seria neagră a accidentelor a fost deschisă vineri după-amiază de un conducător auto de 36 de ani din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara. Acesta, în timp ce conducea autoturismul proprietate pe un drum comunal neclasificat în interiorul localităţii Lunca, comuna Zamostea, judeţul Suceava, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a lovit nu mai puţin de trei podeţe din beton şi s-a răsturnat de mai multe ori, fiind proiectat în afara autoturismului. Ca prin minune fiul conducătorului auto de 13 ani a scăpat cu viaţă.

La distanţă de doar câteva minute distanţă un alt tragic eveniment s-a înregistrat la o trecere la nivel cu cale ferată în localitatea Văratec. Aici o şoferiţă de 34 de ani din localitatea Prelipca, şi fiul acesteia au fost pur şi simplu spulberaţi de trenul internaţional Moscova – Sofia care a lovit din plin maşina celor doi, după ce femeia a încercat să forţeze trecerea căii ferate. Mama a fost aruncată din autoturism în timp ce copilul acesteia şi-a pierdut viaţa între fiarele contorsionate ale autovehiculului târât aproape 150 de metri.

Un alt incident a avut loc pe DN 2 în afara localităţii Pătrăuţi. Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, vinovat de producerea accidentului este un şofer de 62 de ani din comuna Grăniceşti, judeţul Suceava, care în timp ce conducea autoturismul proprietate, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a intrat în coliziune faţă spate cu autoturismul condus de un tânăr de 29 ani, din municipiul Rădăuţi.
În urma impactului autoturismul lovit a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu altă maşină care se deplasa corespunzător. Din fericire şoferii s-au ales doar cu răni uşoare.

Şi în cazul unui incident petrecut pe DJ 178 B, în afara localităţii Satu Mare, trei tineri se pot considera norocoşi după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident rutier. Poliţiştii au stabilit că „şoferul acesteia, în vârstă de 19 ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism ce rula în faţa sa şi încercând să evite coliziunea, a efectuat viraj spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, lovind un pom ornamental, după care s-a răsturnat pe cupolă”. Atât şoferul cât şi alţi doi tineri pasageri în autovehicul au scăpat doar cu răni uşoare.

Alte opt evenimente rutiere nedorite au lăsat în urmă încă 14 persoane rănite.


Intră acum și în grupul de