Intră acum și în grupul de
Astăzi, 13 septembrie, România celebrează Ziua Pompierilor, o dată marcată de un eveniment de importanță istorică: Bătălia din Dealul Spirii din 1848. Acest moment eroic a însemnat o dovadă a curajului pompierilor militari care, în urmă cu 176 de ani, au luptat împotriva trupelor otomane pentru a apăra mișcarea revoluționară română.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” din județul Suceava organizează astăzi Ziua Porților Deschise, un eveniment destinat atât sucevenilor, cât și pompierilor rezerviști și celor retrași din activitate. Între orele 9:00 și 16:00, toate subunitățile pompierilor militari își deschid porțile pentru a oferi cetățenilor o privire asupra echipamentelor, tehnicii și accesoriilor de intervenție. Vizitatorii vor putea participa la ateliere educative și informative pe teme de prevenție și comportament în situații de urgență, iar cei mici vor avea parte de multe surprize.
Cu ocazia acestei sărbători, pompierii din întreaga țară își reafirmă devotamentul față de comunitate, asigurând cetățenii că vor rămâne mereu la datorie. De asemenea, tuturor pompierilor, atât celor activi, cât și celor în retragere, le este transmis un călduros „La mulți ani!”.
Intră acum și în grupul de