Flutur, la distribuirea a altor 16 microbuze școlare electrice către primării: În județul Suceava s-a investit masiv în infrastructura educațională


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat vineri, într-o declarație de presă susținută la Centrul Economic Bucovina, că 16 primării din județ au primit microbuze electrice pentru transportul elevilor. Acestea fac parte dintr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin care au fost achiziționate 26 de microbuze electrice Ford, cu o autonomie de peste 300 de kilometri și o capacitate de 200 de cai putere, valoarea totală a investiției ridicându-se la 7,3 milioane de euro.

„Nevoile sunt mult mai mari, dar sunt convins că vom găsi surse și pentru alte microbuze necesare transportului elevilor,” a declarat Flutur.

De asemenea, liderul Consiliului Județean a oferit un tablou amplu al investițiilor în educația din județ. În acest moment, 43 de școli beneficiază de programul „Masă sănătoasă”, cu o posibilă extindere la alte 10-15 școli în perioada următoare. În plus, 109 unități de învățământ au fost dotate cu mobilier și echipamente IT moderne, iar 41 de corpuri de școli se află în plin proces de modernizare, suma totală investită în educația suceveană depășind 100 de milioane de euro.

„Învățământul sucevean merită aceste investiții. Avem mulți olimpici și rezultate bune, iar noi, administrația, alături de primarii din județ, ne implicăm activ în îmbunătățirea activității școlare”, a subliniat Flutur.


Intră acum și în grupul de