Intră acum și în grupul de
Poliția Județeană Suceava avertizează cetățenii asupra unui nou tip de fraudă online – trading scam, prin care autorii induc în eroare victimele pentru a realiza investiții pe platforme de tranzacționare false. Aceștia folosesc imaginea unor personalități din România pentru a câștiga încrederea publicului și promit câștiguri imense și rapide.
Escrocii, prezentându-se drept consultanți financiari, contactează victimele de pe numere de telefon cu prefix din Marea Britanie, Franța sau Elveția și, după discuții preliminare despre locul de muncă și venituri, conving persoanele să investească sume din ce în ce mai mari în acțiuni cunoscute (Hidroelectrica, Petrom etc.).
Un pas periculos implică instalarea unor aplicații de control la distanță (precum AnyDesk, AirDroid), prin care infractorii obțin acces la telefoanele victimelor, inclusiv la aplicațiile bancare. Astfel, banii sunt transferați fără consimțământul persoanelor.
Autorii cer, de asemenea, copii ale actelor de identitate și datele cardurilor bancare. Victimele sunt direcționate să deschidă conturi noi pentru a retrage așa-zisele profituri, însă ulterior sunt solicitate comisioane suplimentare, iar banii din conturi sunt furați.
În alte cazuri, infractorii pretind a fi angajați ai instituțiilor financiare și folosesc numere de telefon clonate pentru a convinge victimele să transfere bani într-un „cont securizat”, în urma unor presupuse atacuri asupra conturilor bancare.
Au fost raportate cazuri în Suceava în care victimele au depus sume mari de bani la ATM-uri de tranzacționare criptomonedă, sub falsa impresie că vor obține profituri rapide.
Recomandări ale Poliției:
- Fiți sceptici în fața promisiunilor de câștiguri mari și rapide!
- Verificați cu atenție orice ofertă de investiție și evitați acționarea în grabă!
- Nu furnizați date personale sau bancare online.
- Nu instalați aplicații de control la distanță la cererea unor necunoscuți.
Pentru a evita capcanele infractorilor cibernetici, Poliția recomandă accesarea platformei https://sigurantaonline.ro, unde utilizatorii pot învăța cum să detecteze și să evite amenințările din mediul online.
Intră acum și în grupul de