52 de salvatori din cadrul ISU Suceava au plecat în județul Galați pentru a sprijini populația afectată de inundații


Intră acum și în grupul de

În contextul inundațiilor severe care au afectat județul Galați, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a trimis în această noapte un nou contingent de salvatori pentru a veni în sprijinul comunităților locale, după ce un alt contingent a ajutat populația din județul Iași. Lt. col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a anunțat că un număr de 52 de pompieri suceveni se vor deplasa către Galați pentru a oferi ajutor populației afectate.

Echipele ISU Suceava vor fi echipate corespunzător pentru misiuni de intervenție, având la dispoziție:

  • 1 autocamion pentru transportul echipamentelor,
  • 1 buldoexcavator,
  • 4 microbuze pentru transportul personalului,
  • 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

Această mobilizare se înscrie în cadrul eforturilor naționale de salvare și suport, în care structurile de intervenție din întreaga țară colaborează pentru a proteja viețile și bunurile cetățenilor afectați de inundații, reducând pagubele și oferind sprijin imediat comunităților.

Reamintim că luni un echipaj de 15 voluntari de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Mitocu Dragomirnei, condus de primarul Radu Reziuc și șeful SVSU Florin Stan, a plecat în județul Galați, în sprijinul populației afectate de inundațiile din ultimele zile.


Intră acum și în grupul de