Intră acum și în grupul de
Ion Lungu a anunțat, marți, că la licitația de 52, 74 milioane de euro pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de transport și distribuție a energiei termice în municipiul Suceava” a fost depusă o singură ofertă.
El a spus că aceasta este prima licitație în cadrul unui proiect mai amplu, finanțat cu 72,8 milioane de euro printr-un contract semnat în februarie la Ministerul Energiei.
Valoarea estimată a contractului este de 262,19 milioane lei (52,75 milioane euro), TVA inclus, iar singura ofertă a fost depusă de consorțiul format din SC Elsaco Electronic SRL Botoșani (lider), SICOR București și SC Conest SA Iași.
Durata contractului este de 29 de luni, din care 5 luni sunt alocate proiectării și 24 de luni execuției lucrărilor.
Proiectul are ca obiectiv principal creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de termoficare, reducerea pierderilor de energie, îmbunătățirea confortului termic pentru consumatori și scăderea costurilor de producție și consum. În cadrul lucrărilor, se vor reabilita:
- 9,725 km de traseu (19,450 km de conducte) din rețelele termice primare;
- 13,960 km de traseu (51,792 km de conducte) din rețelele termice secundare;
- 8 puncte termice.
Intră acum și în grupul de