Două locuințe și trei anexe afectate de un incendiu la Fântâna Mare


Intră acum și în grupul de

 Un incendiu a izbucnit, joi, la prânz, în localitatea Fântâna Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. col Alin Găleată, incendiul se manifestă la construcții din două gospodării.

La fața locului, au intervenit gradual 13 autospeciale de stingere, de la subunitățile de pompieri Fălticeni, Dolhasca, Gura Humorului și Suceava, precum și de la SVSU Cornu, Luncii, Baia, Boroaia, Bogdănești și Vadu Moldovei.

Flăcările au afectat construcții din două gospodării, respectiv, două locuințe și trei clădiri anexe, pe o suprafață estimativă de 400 de metri pătrați.

În momentul de față, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.

Trei persoane, cu atac de panică, au primit asistență medicală, fără să fie necesar transportul la spital.


Intră acum și în grupul de