Ziua Europeană a limbilor străine sărbătorită la Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare”, Cajvana


Intră acum și în grupul de

În jurul datei de 26 septembrie, an de an, este sărbătorită Ziua Europeană a Limbilor Străine, European Day of Languages. Cu acest prilej și elevii de la Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare” din Cajvana au participat, sub îndrumarea profesorilor lor, la diverse activități dedicate acestei zile.

Sub titlul “Clădim o Europă fără bariere lingvistice“, manifestarea a debutat cu prezentarea semnificației acestei zile, expusă de eleva Tofan Rebeca din clasa a XII-a A, iar importanţa învăţării limbilor străine a fost subliniată de elevii participanți care au fost deosebit de receptivi.

Astfel, aceștia au prezentat planșe cu informații despre importanța acestei zile, elevii clasei a V-a A au tradus în limbile europene salutul, în cadrul momentului „Bună! Ce mai faci? ”, au recitat poezii în limba engleză, elevele Știrbu Irina, Bârgăuan Rebeca, Bârgăuan Maria din clasa a X-a A, poezii în limba franceză, elevii clasei a VII-a F, dar și elevi din clasa a VI-a G, precum Pîțu Andrei, Știrbu Șofronia, Bârgăuan Lucian. Poezii au mai recitat și elevii Andreica Ionuț ˮZwei Mauseˮ, Bucșa Paraschiva ˮHerbstliedˮ, Rusu Vasile ˮIn Morgenkreisˮ.

Activitatea a fost presărată și de acorduri muzicale, astfel elevele Chindriș Anastasia și Rusu Daria, din clasa a II-a B, eleva Mitrofan Luiza din clasa a VII-a A și elevul Toneț  Ionuț din clasa a IX-a A, au interpretat cântece în limba engleză, elevii clasei a VII-a A au interpretat în limba germană cântecul ˮDer Herbstˮ, iar elevii clasei a XI-a A, în limba spaniolă hitul lui Inigo Quintero,  ˮSi no estasˮ, iar elevul Savu Nichita a interpretat cântecul ˮThere s noting holding me backˮ. Nici limba franceză nu a fost omisă, astfel, cântecul ˮDire bonjour, c est joliˮ a fost interpretat de către elevii clasei a VI-a C, iar ˮOn ecrit sur les mursˮ de către elevii claselor a VI-a G, a VIII-a B, a XI-a A.

Elevele Țâcșa Maria și Tofan Alexandra, precum și  Tofan Anais și Șoldan Anastasia din clasa a VI-a A au interpretat cu succes piesele de teatru ˮAt the dentistˮ și ˮKitchen Itemsˮ, iar elevii  Zlotariu Amalia, Cimpoieș Elena și Tomăscu Vasile din clasa a  X-a  B au adus zâmbetul pe buzele tuturor cu dialogul vesel, dar și ghicitorile în limba engleză prezentate de elevii clasei a V-a C și dicționarul romenglezit amuzant pregătit de către elevii Robu Andrei din clasa a IX-a B și  Tical Sebastian, clasa a XII-a B.

Importanța studierii limbilor străine a fost subliniată și de elevele Boca Denisa și Bîrgăuan Damaris din clasa a VII-a C, iar eleva Bîrgăuan Maria din aceeași clasă, a evidențiat rolul limbilor străine în viața noastră, toate prin ppt-uri care au captat atenția tuturor.

Încântați și în acest an de opționalul la limba spaniolă, elevii și-au delegat un reprezentant, astfel că, eleva Tofan Rebeca din clasa a XII-a A a prezentat un material bine documentat cu diferite curiozități despre acest dialect.

Din cadrul activității nu putea lipsi dansul, publicul prezent fiind plăcut impresionat de coregrafia elevilor clasei a VI-a A, dar și a celor din clasa a X-a B, Moroșan Lavinia, Buga Gabriela, Mitrofan Denisa, Draghici Stefania, Ureche Gabriela, Boca Alesia.

Curiozități lingvistice despre limba engleză au fost expuse de către elevele Răcari Maria și Negrușeri Ana Maria din clasa a X-a A, iar jocuri de cuvinte în limbile franceză, engleză și italiană au fost prezentate de elevii Jucan Florentina și Negrușeri Simion /ˮIl gato mattoˮ, Șoldan Mateo și Tofan Dumitru /ˮWho wants to learn frenchˮ; Stirbu Alexandra, Gurău Mateo și Titieni Robert / ˮPianoˮ.

Acordurile de chitară ale de elevilor Covaci Dorin și Maldan Luiza din clasa a XI-a  B au încheiat activitatea ce a avut succes, fiind foarte apreciată de toți cei prezenți, iar decorul a evidențiat întru totul importanța acesteia. Astfel, elevi din clasele a V-a B, a V-a  C, a V-a  E, a VI-a A, a VIII-a A, a VIII-a B, a VIII-a C, a IX-a B,  coordonaţi de doamnele  profesoare Boca Irina, Teleagă Alina, Lucan Casandra, Senciuc Daniela, Ilișoi Mihaela, Dîrțu Violeta,  Moroșan Diana, Şoldan Floarea, Jucan Ana Maria, Pascar Ancuța, Nistiriuc Laura, Nistor Ionela, au organizat o expoziţie de colaje, desene, stegulețe și postere, împodobind scena Căminului Cultural din localitatea Cajvana, locul de desfășurare.

Organizată în cadrul catedrei de limbi străine a Liceului Tehnologic din Cajvana cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene a Limbilor Străine, activitatea „Clădim o Europă fără bariere lingvistice” a avut ca scop atragerea atenţiei publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, creşterea gradului de cunoaştere şi apreciere a tuturor limbilor străine vorbite în Europa şi nu numai.”    ( responsabilă cu organizarea activității, profesoara Ilișoi Mihaela ).

Doamna consilier educativ, prof. înv. primar Rotar Nicoleta, a subliniat în discursul dumneaei importanța organizării și desfășurării acestor activități extracurriculare. Astfel, ,,prin activitățile desfășurate, sunt puse în valoare, într-un mod recreativ, cunoștințele dobândite de elevi la orele de curs, scopul fiind acela de a încuraja învățarea limbilor străine”.

Și conducerea Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” a fost prezentă, prin doamna director adjunct, profesor învățământ primar, Tomuț Cristina și domnul director coordonator, profesorul Robu Nicolae, care au apreciat multitudinea și diversitatea activităților desfășurate.

“Diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei mai bune comunicări interculturale și este unul din elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al continentului european. Globalizarea și tipurile de afaceri fac ca cetățenii să aibă nevoie tot mai mult de competențe lingvistice străine pentru a lucra eficient în propriile țări. Engleza nu mai este de ajuns. Este necesar ca oamenii să dezvolte un anumit grad de competență în două sau mai multe limbi, iar învățarea limbilor străine aduce beneficii tinerilor dar și celor mai vârstnici, permițând realizarea de noi prietenii și contacte”,  a declarat directorul Robu Nicolae.

Prof.înv.primar  SESERMAN LIDIA LOREDANA

Responsabilă cu promovarea imaginii

Liceului Tehnologic “Ştefan cel Mare”, Cajvana


Intră acum și în grupul de