Cu prilejul Zilei Educației, elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” au lansat site-ul Consiliului Școlar al Elevilor și au vernisat o expoziție de grafică și pictură


Intră acum și în grupul de

      Câteva pete de culoare sau o dâră de grafit pe o foaie albă au fost menite să anticipeze valoric semnificația educației. Astfel, în data de 4 octombrie 2024, elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului au identificat cadrul oportun lansării site-ului Consiliului Școlar al Elevilor Colegiul ,,Alexandru cel Bun” și vernisării unei expoziții de grafică și pictură.

  Vernisajul de pictură și grafică intitulat ,,Arta ce exagerează, artă satirică”, realizat de Clubul de Arte Vizuale CAB își propune să satirizeze tema evoluției, dar și figuri ale pictorilor celebri. Tema evoluției a fost, de asemenea, valorificată în cadrul concursului de artă satirică la Festivalul ,,Umor la Gura Humorului”. Participând la concurs, Clubul de Arte Vizuale a fost premiat cu un premiul al II-lea și două mențiuni.

Site-ul Consiliului Școlar a apărut dintr-o necesitate actuală constatată de liceeni. Fluxul continuu de activități desfășurate de-a lungul anilor sunt date uitării odată cu trecerea timpului, fapt care reprezintă principalul motiv al apariției site-ului. În cadrul acestuia, elevii au cuprins secțiuni, precum evenimente caritabile, campionate sportive,  activități extracurriculare și chiar o platformă de Newsletter în cadrul căreia persoanele se pot abona pentru a afla cele mai recente postări și activități.

Caracterul persuasiv al acestuia este dublat de cel informativ, iar cititorii pot accesa proiecte ale Consiliului, inclusiv ,,Humorul – cu carte, arte și imagini”, pagină în care pot admira vernisajele, expozițiile anterioare, dar și lucrările scrise, lansate în anii anteriori.

Sunteți invitați să vă încărcați de inspirație, urmărind procesul de realizare al acestor tablouri sau doar să priviți lumea prin pete de culoare, accesând site-ul Consiliului Școlar, prin linkul cse.cab sau urmărind paginile de Facebook și Instagram ale Cluburilor de Fotografie și de Arte Vizuale CAB.

Principalii parteneri ai evenimentului au fost Primăria Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului și Colegiul „Alexandru cel Bun”, care au asigurat finanțarea și buna desfășurare a proiectului. De asemenea, îi mulțumim domnului profesor Florin Batîr pentru ajutorul oferit la concretizarea expoziției și îi felicităm pe toți cei implicați în realizarea lucrărilor!

                                                                                    Rusu Delia Gabriela, clasa a 11-a A


Intră acum și în grupul de