Intră acum și în grupul de
AJOFM Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Unitatea de Analiză și Gestiune Previzională la Solicitarea Pieței Muncii, va organiza vineri, 11 octombrie 2024, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.
Evenimentul va începe la ora 10 în Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în aceeași zi, la ora 9, vor fi deschise standuri la Casa Germană din Rădăuți și la Punctul de Lucru din Fălticeni.
La eveniment vor participa angajatori interesați de recrutare, precum și standuri de suport pentru persoanele cu diferite vulnerabilități de inserție pe piața muncii, inclusiv tineri NEETs, persoane cu dizabilități, etnici romi și refugiați din Ucraina, în colaborare cu Institutul Bucovina și Fundația World Vision.
De asemenea, vor fi disponibile standuri pentru înscrierea la cursuri de calificare gratuite pentru persoanele fără venituri și standuri informative despre ocuparea în străinătate prin rețeaua EURES, subvenții pentru angajatori și sprijin pentru prestatorii de activități casnice.
Înscrierile angajatorilor pentru participare au început deja, cu peste 250 de locuri vacante disponibile, dintre care 199 pentru studii medii și 51 pentru studii superioare. Angajatorii interesați se pot înscrie până joi, 10 octombrie 2024, ora 14. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul anofm.ro/suceava, pe pagina oficială Facebook AJOFM Suceava sau la numerele de telefon 0230 523279 și 0786 290 204.
Intră acum și în grupul de