Intră acum și în grupul de
Sportivii de la CSM Dorna Vatra Dornei s-au remarcat la Campionatul Național de 5 km alergare pe șosea, desfășurat pe 5 octombrie, în Piața Unirii din Oradea, obținând medalia de bronz la categoria de vârstă U20. Echipa de băieți U20, formată din Prâsneac Alexandru, Bodea Petru și Ștefănica Andrei, a avut o evoluție remarcabilă, clasându-se pe locul trei în această competiție.
Antrenorul Cristian Prâsneac s-a arătat încântat de rezultatul obținut, declarând: „Sunt foarte încântat de evoluția sportivilor mei. Am început pregătirea pe 10 septembrie, cu gândul la sezonul Indoor 2025, iar această medalie cred că îi va motiva pe sportivii mei pentru următoarea etapă de pregătire.”
Prâsneac a dorit, de asemenea, să mulțumească conducerii clubului CSM Dorna Vatra Dornei și Consiliului Local Vatra Dornei pentru sprijinul acordat, care a fost esențial în obținerea acestei performanțe.
Competiția a fost destinată atât seniorilor, cât și categoriilor U23 și U20.
Intră acum și în grupul de