Razie de amploare la Vatra Dornei: Poliția a aplicat amenzi de peste 120.000 de lei


Intră acum și în grupul de

La data de 10 octombrie 2024, între orele 07.00 și 15.00, Poliția Municipiului Vatra Dornei a desfășurat o razie de amploare pentru combaterea infracțiunilor și contravențiilor în diverse domenii. La această acțiune au participat 40 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei și Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de subofițeri jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, ai Ocolului Silvic Vatra Dornei, R.A.R., I.S.C.T.R., DSV și DSP Suceava.

Scopul raziei a inclus prevenirea infracțiunilor silvice, asigurarea siguranței rutiere, verificarea legislației privind protecția animalelor, combaterea absenteismului școlar, eliminarea contrabandei și a comerțului ilicit în zona pieței și a bazarului, precum și prevenirea infracțiunilor comise de infractori voiajori.

În urma acțiunii, s-au aplicat 144 de sancțiuni contravenționale, totalizând 123.720 lei. De asemenea, au fost legitimate 288 de persoane și au fost controlate 168 de autovehicule. Polițiștii au reținut 13 permise de conducere și au ridicat 11 certificate de înmatriculare, testând totodată 85 de șoferi pentru consumul de alcool și substanțe interzise.

Razia a inclus și o serie de controale în domeniul silvic. Astfel, polițiștii, însoțiți de specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au descoperit nereguli în stocurile de material lemnos la mai multe depozite din județ. La un depozit din comuna Șaru Dornei, sat Gura Haitii, au fost confiscate 271,436 metri cubi de lemn, în valoare de 55.254 lei, iar în comuna Iacobeni, au fost confiscate 9,84 metri cubi de lemn în valoare de 1.771 lei. În aceste cazuri, s-au aplicat amenzi totale de 20.000 lei.


Intră acum și în grupul de