USV promovează diversitatea și incluziunea prin colaborare internațională cu Universitatea Bielefeld din Germania în cadrul consorțiului universitar NEOLAiA


Intră acum și în grupul de

În perioada 7 – 11 octombrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit o delegație de la Universitatea Bielefeld din Germania, care a participat la o serie de activități axate pe promovarea incluziunii și diversității prin educație, în cadrul consorțiului universitar NEOLAiA. Vizita a vizat identificarea și schimbul de bune practici și inițiative pentru a sprijini diversitatea culturală și incluziunea socială.

În timpul întâlnirilor, au fost discutate practici incluzive deja implementate în cadrul universității sucevene, întâlniri cu profesori, asociații studențești și membri ai comunității academice, și s-au explorat proiecte de cercetare menite să sprijine categoriile vulnerabile. Delegația a subliniat importanța acestor demersuri, iar dialogul a deschis noi oportunități de colaborare și schimburi bilaterale între cele două instituții academice.

Pe parcursul vizitei, participanții au efectuat deplasări la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului și la Școala Gimnazială din Berchișești. Aceste vizite au oferit prilejul de a observa aplicarea practică a principiilor incluzive în contexte diverse și au contribuit la o mai bună înțelegere a problemelor legate de diversitate.

Activitățile desfășurate în cadrul Alianței NEOLAiA au reunit numeroși parteneri locali, printre care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și organizații non-guvernamentale precum Fundația „Ancora Salvării”, Fundația FARA și Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava. Această colaborare multidimensională a fost un exemplu de efort comun pentru a dezvolta un mediu educațional mai echitabil și mai incluziv.

Reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” au mulțumit partenerilor și delegației din Germania pentru deschiderea și generozitatea de a împărtăși experiențe valoroase, contribuind la promovarea diversității și incluziunii, elemente fundamentale pentru o educație de calitate și o societate echitabilă.


Intră acum și în grupul de