Intră acum și în grupul de
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, împreună cu membri ai PSD Suceava, au participat, luni, la ședința de constituire a noului Consiliu Local din comuna Șcheia și la ceremonia de învestire a primarului Cristinel Burac.
Cu această ocazie, Gheorghe Șoldan a declarat că își pune mari speranțe în capacitatea noii administrații de a adresa problemele comunei, care au rămas nesoluționate de-a lungul a două decenii.
„Este începutul unei noi etape pentru comuna Șcheia. Am toată încrederea că noul primar și echipa lui de consilieri vor răspunde tuturor așteptărilor mari pe care le au locuitorii comunei, după 20 de ani în care au rămas multe probleme nerezolvate,” a declarat Șoldan. El a subliniat necesitatea unor proiecte care să ofere soluții concrete pentru nevoile localnicilor, având în vedere proximitatea față de municipiul Suceava și bugetul semnificativ al comunei.
Noul Consiliu Local și echipa primarului Burac își propun să colaboreze strâns cu PSD Suceava pentru a dezvolta comuna Șcheia și satele din împrejurimi: Sfântu Ilie, Mihoveni, Trei Movile și Florinta.
Șoldan a precizat că următorii patru ani vor aduce multe provocări, însă o echipă puternică și unită va putea să contribuie la dezvoltarea acestei comunități, așa cum își doresc locuitorii.
„Vom dezvolta această comună, așa cum își doresc cu siguranță toți locuitorii din Șcheia și satele aparținătoare,” a adăugat Gheorghe Șoldan, încheindu-și mesajul cu optimism și încredere.
Intră acum și în grupul de