Intră acum și în grupul de
Un tragic accident s-a petrecut, miercuri seară, în gospodăria unei familii din localitatea Cajvana, Judeţul Suceava. Ziua se derulase firesc şi nimic nu anunţase necazul ce urma să se abată asupra oamenilor, în jurul orelor 19:50.
Conform cercetărilor efectuate de către poliţiştii sosiţi imediat la faţa locului, incidentul a avut loc în timp ce mezina familiei, o fetiţă de doar 6 ani se juca împreună cu o altă fată de 12 ani, în curtea gospodăriei părinţilor în apropierea unei stive de scânduri.
Din păcate, “din cauza faptului că acestea nu au fost aşezate corespunzător, la trecerea minorelor pe lângă stivă, scândurile s-au răsturnat peste fetiţe”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Bogdana Crăciun, strivindu-le pur şi simplu.
Iniţial propietarii gospodăriei nu au ştiut ce s-a întâmplat, auzind doar un zgomot puternic, iar în momentul în care au văzut grozăvia au încercat din toate puterile să le scoată cât mai repede pe fete de sub grămada de lemn. Un echipaj medical a fost chemat în ajutor, minorele fiind transportate de urgenţă cu o ambulanţă la Spitalul municipal Rădăuţi. Aici, în ciuda tuturor eforturilor depuse de cadrele sanitare, minora de 6 ani s-a stins din viaţă.
Cealaltă copilă, de 12 ani, a fost transferată mai departe la Spitalul Judeţean Suceava, fiind internată cu multiple leziuni, traumatism cranio-cerebral, hematom zigomatic şi fractură de picior drept. Purtătorul de cuvânt al principalei unităţi medicale din judeţ, Tiberius Brădăţan, ne-a declarat că în momentul de faţă, micuţa se află în afara oricărui pericol, dar va rămâne în continuare sub supraveghere medicală de specialitate.
În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului şi luarea măsurilor ce se impun.
Intră acum și în grupul de