Intră acum și în grupul de
Astăzi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Poliția Română, sprijiniți de Jandarmeria Română, desfășoară o amplă operațiune națională pentru destructurarea mai multor grupări infracționale organizate, anunță DIICOT.
În cadrul acestei acțiuni, echipele efectuează peste 40 de acțiuni operative pentru combaterea unor rețele specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, trafic de migranți, pornografie infantilă și criminalitate informatică.
În cadrul operațiunii, vor fi puse în executare peste 130 de mandate de percheziție domiciliară și mai mult de 200 de mandate de aducere. Scopul acestor percheziții este obținerea de probe legate de activitatea ilegală a grupărilor vizate, tragerea la răspundere penală a celor implicați și identificarea bunurilor ce pot fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
Operațiunea coincide cu aniversarea a 20 de ani de activitate a DIICOT, instituție care își reiterează angajamentul ferm de a combate formele grave de criminalitate. Aceasta continuă campania „Ziua Z”, începută acum șase ani, prin care urmărește descurajarea criminalității organizate la nivel național.
Intră acum și în grupul de